Cine sunt?
Pot spune despre mine că simt mulțumire atunci când reușesc să îi ajut pe ceilalți, asta de peste 25 de ani: am făcut-o mai întâi ca profesor de limba română, sprijinindu-mi elevii să comunice eficient, dar și să își dezvolte gândirea critică, abilitatea de a observa, analiza. Am realizat apoi că îmi e necesară o dezvoltare a competențelor, deoarece copiii și adolescenții cu care interacționez aveau nevoie de un sprijin care mergea către alte zone, ale emoțiilor sau ale abordării raționale. Am participat mai întâi la diverse cursuri, am absolvit apoi Facultatea de Psihologie a Universității Ecologice București unde am avut profesori de excepție, continuând cu masteratul în Psihodiagnoză cognitivă și consiliere psihologică. Ca formare practică, am absolvit cursurile Asociației Române de Psihoterapie Integrativă (ARPI), finalizând inclusiv supervizarea în domeniu.
Clienții cu care am lucrat și lucrez au venit în cabinet cu problematici variate (depresie posttraumatică, pierderi, conflicte în familie sau cuplu sau doar cu dezechilibrul emoțional, dificultatea gestionării relațiilor, încrederea de sine scăzută). Cea mai mare mulțumire este atunci când pot să le readuc încrederea sau chiar zâmbetul, asociat găsirii unei soluții. De multe ori, terapia este asociată cu descoperirea trăsăturilor de personalitate, aceasta pentru că FIECARE CLIENT ESTE UNIC.
Ceea ce cred că ajută este faptul că folosesc, pe lângă informarea de specialitate mereu în expansiune și experiența personală de viață, dar și experiența acumulată din cazurile anterioare.
Valorifica și alte competențe, cele de consilier de dezvoltare personală (am făcut numeroase cursuri de COACHING).
Adauga o recenzie