Mecanism de aparare sau protectie psihologica – conceptul de psihologie profunda, care denota un proces mental inconstient care vizeaza minimizarea experientelor negative. Mecanismele de aparare stau la baza proceselor de rezistenta si cu acestea „se lupta” psihoterapeutii (doar, si numai din acest punct de vedere, psihologul/psihoterapeutul este important si necesar in viata noastra).
Continutul conceptului
Scopul si rolul functional al apararii psihologice este de a slabi conflictul interior (tensiune, anxietate) cauzat de contradictiile dintre impulsurile instinctive ale inconstientului si cerintele invatate (interiorizate) ale mediului extern care apar ca urmare a interactiunii sociale. Prin slabirea acestui conflict se regleaza comportamentul uman, crescand adaptabilitatea acestuia si echilibrand psihicul.
Caracteristici
Au fost identificate doua caracteristici principale ale mecanismelor de aparare:
– Negarea sau denaturarea realitatii
– Actiunea la nivel inconstient
Perceptia nu numai a realitatii interne, ci si a celei externe este supusa denaturarii si negarii: „Eul” se poate proteja atat prin ignorarea existentei anumitor nevoi si instincte, cat si prin ignorarea existentei obiectelor externe. Pentru psihoterapie, prima caracteristica este deosebit de importanta, deoarece tocmai aceasta poate duce la inadaptarea sociala si la alte probleme. Cel mai adesea, oamenii folosesc mecanisme de aparare nu pe rand, ci in combinatie. In plus, majoritatea oamenilor au tendinta de a „prefera” unele aparari fata de altele, parca le-ar folosi din obisnuinta.
Clasificare
Nu exista o clasificare universal acceptata a mecanismelor de aparare ale psihicului, desi multi autori si-au publicat propria lor concluzie. Principalele pretentii la majoritatea clasificarilor sunt fie completitatea insuficienta (criticul nu gaseste in clasificare un proces mental important pentru el, pe care il numeste protector), fie completitudinea excesiva (criticul gaseste in clasificare multe procese mentale care nu se atribuie protectoare sau nu se evidentiaza deloc ca procese independente). Acest lucru, aparent, se datoreaza faptului ca minimizarea experientelor negative este in general o nevoie naturala a oricarui organism viu (in special a omului) si, cu o oarecare presupunere, orice proces mental poate fi recunoscut ca avand ca scop atingerea acestui obiectiv, cel mai universal dintre procesele inconstiente de aparare.
Majoritatea psihologilor moderni recunosc un anumit set de mecanisme de aparare, ale caror nume au devenit aproape universale. Mecanismele de protectie sunt de obicei impartite pe niveluri (de la doua la patru), dar inca nu exista un consens cu privire la principiile acestei diviziuni si unde sa se atribuie ce protectie. Clasificarea descrisa in 2 niveluri de mecanisme de aparare, in functie de gradul de „primitivitate” al acestora, in functie de cat de mult il impiedica utilizarea lor pe individ sa perceapa in mod adecvat realitatea, cuprinde:
- Mecanisme primare de aparare
- Mecanisme secundare de aparare
Adauga un comentariu