In timp ce lucram la Centrul de Consiliere al Universitatii din Chicago, am avut ocazia sa interactionez cu oameni care au venit la mine cu multe probleme personale. De exemplu, un student preocupat de picarea examenelor de facultate; o gospodina deziluzionata de casnicia ei; o persoana care simte ca este in pragul unei caderi nervoase complete si a unei psihoze; un lucrator responsabil care isi petrece cea mai mare parte a timpului in fantezii sexuale si nu face fata muncii; un student stralucit, paralizat de convingerea ca este iremediabil in faliment; un parinte abatut de comportamentul copilului lor; o fata fermecatoare care, fara niciun motiv, este invinsa de accese de depresie profunda; o femeie care se teme ca viata si dragostea trec, iar diploma ei cu note bune este o compensatie prea mica pentru asta; un barbat, care s-a convins ca forte puternice sau sinistre conspira impotriva lui. As putea continua sa inmultesc aceste multe si unice probleme cu care vin oamenii la noi. Ele reprezinta plinatatea experientei de viata. Cu toate acestea, nu sunt multumit sa ofer aceasta lista pentru ca, in calitate de consultant, stiu ca problema care se exprima in prima conversatie nu va fi aceeasi problema in a doua si a treia conversatie, iar pana la a zecea conversatie se va transforma intr-o problema complet diferita sau o intreaga gama de probleme.
Am ajuns sa cred ca, in ciuda acestei diversitati orizontale uluitoare si a complexitatii verticale stratificate, poate ca exista o singura problema. Aprofundand in experientele multor clienti in timpul relatiilor psihoterapeutice pe care incercam sa le cream pentru ei, ajung la concluzia ca fiecare client isi pune aceeasi intrebare. In spatele situatiei-problema de care se plange individul, in spatele problemelor cu scoala, sotia, seful, in spatele problemei propriului sau comportament incontrolabil sau ciudat, a sentimentelor inspaimantatoare, se afla ceea ce constituie principala cautare a clientului. Mi se pare ca, in adancul sufletului, fiecare persoana intreaba: „Cine sunt eu cu adevarat? Cum pot intra in contact cu „eul” meu real, care sta la baza comportamentului meu de suprafata? Cum pot deveni eu insumi?
Procesul devenirii. Uita-te sub masca
Permiteti-mi sa incerc sa explic ce vreau sa spun cand spun ceea ce mi se pare – scopul pe care omul isi doreste cel mai mult sa-l atinga, scopul pe care il urmareste constient sau inconstient, este sa devina el insusi.
Cand o persoana vine la mine, preocupata de propriile sale dificultati unice, sunt sigur ca cel mai bun lucru este sa incerc sa creez o relatie cu el in care sa se simta liber si in siguranta. Scopul meu este sa inteleg cum se simte in lumea lui interioara, sa-l accept asa cum este; sa creez o atmosfera de libertate in care sa se poata misca oriunde doreste, de-a lungul valurilor gandurilor si starilor sale. Cum foloseste aceasta libertate?
Experienta mea este ca isi foloseste libertatea pentru a deveni din ce in ce mai el insusi. Incepe sa sparga fatada falsa, sa dea jos mastile si rolurile in care a cunoscut viata. Se dezvaluie ca el incearca sa gaseasca ceva mai important; ceva cu care se reprezinta mai cu adevarat pe sine. Mai intai arunca mastile de care era intr-o oarecare masura constient. De exemplu, o tanara studenta descrie intr-o conversatie cu un consultant una dintre mastile pe care le foloseste. Ea este foarte nesigura daca exista vreun „eu” adevarat cu credintele ei in spatele acestei fatade linistitoare si incantatoare.
In acest peisaj vezi clientul examinandu-si masca, realizandu-si nemultumirea fata de ea si dorind sa stie cum sa ajunga la adevaratul „eu” din spatele mastii, daca exista.
In aceasta incercare de a-si descoperi propriul „eu”, relatia psihoterapeutica este de obicei folosita de client pentru a explora, pentru a explora diversele aspecte ale propriei experiente, pentru a recunoaste si a fi pregatit sa faca fata contradictiilor profunde pe care le descopera adesea. Invata in ce masura comportamentul sau si sentimentele pe care le traieste sunt ireale, nu ceea ce provine din adevaratele reactii ale corpului sau, care de fapt reprezinta o fatada, un zid in spatele caruia se ascundea. El descopera cat de mult urmareste in viata ceea ce trebuie sa fie, si nu ceea ce este cu adevarat. De multe ori constata ca exista doar ca raspuns la cerintele altor oameni, i se pare ca nu are propriul „eu” si ca incearca doar sa gandeasca, sa simta si sa se comporte in felul in care altii cred ca ar trebui gandi.
In acest sens, am fost surprins sa descopar cat de exact, cu o intelegere psihologica profunda, filozoful danez Søren Kierkegaard a descris problema individului in urma cu mai bine de un secol. El a subliniat ca deseori intalnim disperare care vine din imposibilitatea de a alege sau din lipsa de dorinta de a fi el insusi, dar cea mai profunda disperare vine atunci cand o persoana alege „sa nu fie el insusi, sa fie diferit”. Pe de alta parte, dorinta de a „fi „eu” care esti cu adevarat” este, desigur, ceva opus disperarii, iar pentru aceasta alegere o persoana poarta cea mai mare responsabilitate. Cand citesc unele dintre scrierile lui, aproape ca simt ca trebuie sa fi auzit tot ce au spus clientii nostri in timp ce erau ingrijorati, frustrati si chinuiti in timp ce cautau si explorau realitatea Sinelui lor.
Aceasta cautare devine si mai incitanta atunci cand descopera ca isi scot acele masti false, pe care nu le banuiau ca sunt false.
Cu frica, ei incep sa exploreze vartejele si chiar furtunile de sentimente din interiorul lor. Aruncarea mastii care a fost de mult timp parte integranta a ta este profund incitanta, dar individul se indreapta catre un obiectiv care include libertatea sentimentelor si a gandurilor. Acest lucru este ilustrat de cateva declaratii ale unei femei care a participat la o serie de conversatii psihoterapeutice. Ea foloseste multe metafore pentru a descrie lupta ei de a ajunge la miezul personalitatii ei.
„Dupa cum vad acum, strat cu strat, am scapat de reactiile defensive. Le voi construi, le voi testa si apoi le voi reseta cand voi vedea ca am ramas la fel. Nu stiam ce era in partea de jos si Mi-a fost foarte frica sa ajung la fund, dar a trebuit sa continui sa incerc. La inceput am simtit ca nu este nimic in mine – doar un gol imens se simtea acolo unde imi doream sa am un nucleu solid.
Apoi am simtit ca stateam in fata unui zid masiv de piatra, prea inalt pentru a urca peste si prea gros pentru a trece prin el. A venit ziua in care zidul a devenit mai transparent decat impenetrabil. Dupa aceea, zidul a parut sa dispara, dar in spatele lui am gasit un baraj care tine in spate apele agitate furioase. Am simtit ca eu, asa cum spuneam, retin presiunea acestei ape si, daca as face chiar si un mic decalaj, eu si tot ce ma inconjoara am fi distrusi de fluxul ulterior de sentimente care s-au prezentat sub forma de apa. Pana la urma, nu am mai putut rezista acestei tensiuni si am inceput curgerea. De fapt, toate actiunile mele s-au redus la faptul ca am cedat unui sentiment de autocompatimire acuta care m-a cuprins, apoi la un sentiment de ura, apoi de iubire. Dupa aceasta experienta, am simtit de parca as sari peste marginea prapastiei spre cealalta parte si, clatinandu-ma putin si stand chiar pe margine, am simtit in sfarsit ca sunt in siguranta. Nu stiu ce cautam si incotro ma indrept, dar apoi am simtit, asa cum am simtit intotdeauna cand am trait cu adevarat, ca merg inainte.”
Mi se pare ca acest pasaj transmite destul de bine sentimentele multor indivizi: daca fatada falsa, zidul, barajul nu tin, totul va fi dus in furia sentimentelor inchise in lumea lor interioara. Totusi, acest pasaj arata si dorinta irezistibila de a se cauta pe sine si de a deveni experimentat ca individ. De asemenea, subliniaza modul in care individul determina realitatea lumii sale interioare – atunci cand isi experimenteaza pe deplin sentimentele, care la nivel organic sunt el insusi, deoarece acest client experimenteaza autocompatimire, ura si iubire – atunci se simte increzator ca este parte din adevaratul sau „eu”.
Sentimente
As vrea sa spun altceva despre experienta sentimentelor. In realitate, aceasta este descoperirea unor componente necunoscute ale „eu-ului” cuiva. Fenomenul pe care urmeaza sa-l descriu este foarte greu de inteles pe deplin. Exista o mie de motive in viata noastra de zi cu zi pentru a nu ne permite sa experimentam relatiile noastre la maximum. Acestea sunt cauze care provin din trecutul si prezentul nostru, cauze care sunt inradacinate in mediul social. A experimenta sentimentele liber, in intregime, pare prea periculos. Dar in siguranta si libertatea relatiei psihoterapeutice, aceste sentimente pot fi traite din plin, asa cum sunt in realitate. Ele pot fi experimentate si sunt experimentate in felul in care as vrea sa gandesc, „intr-o forma pura”, astfel incat in momentul de fata o persoana este cu adevarat frica ei, sau intr-adevar tandretea, sau mania, sau orice altceva.
In acest fel – „toate afara” – nu se traieste doar dependenta. Poate fi durere, gelozie, furie distructiva, dorinta puternica, sau incredere si mandrie, sau tandrete sau dragoste plina. Poate fi oricare dintre acele emotii de care o persoana este capabila.
Treptat, din acest gen de experiente, am ajuns sa stiu ca intr-un asemenea moment individul incepe sa fie ceea ce este. Cand o persoana aflata in proces de psihoterapie simte in acest fel toate acele emotii care iau nastere in el in mod organic, in plus, fiind constienta de ele si manifestandu-se deschis, atunci se va simti in toata bogatia care exista in lumea sa interioara. Apoi devine cine este.
Descoperindu-te in experienta
Sa continuam cu intrebarea ce inseamna sa devii tu insuti. Aceasta este o intrebare foarte confuza si voi incerca sa raspund din nou, desi sub forma de presupunere, pe baza declaratiilor clientului, care sunt inregistrate intre conversatii. Femeia povesteste cum diversele fatade cu care a trait pareau sa fie mototolite si prabusite, provocand nu doar un sentiment de confuzie, ci si usurare. Ea continua:
„Stii, se pare ca tot efortul depus pentru a pastra elementele in acel tipar arbitrar este complet inutil, in zadar. Crezi ca trebuie sa faci singur un model, dar sunt atat de multe piese si este atat de dificil sa intelegi cum sa le pui uneori negresit si cu cat mai multe piese nu se potrivesc, cu atat este nevoie de mai mult efort pentru a pune modelul impreuna, pana cand in cele din urma te saturi atat de mult de toate, incat crezi ca aceasta mizerie groaznica este mai buna decat sa continui munca Si apoi descoperi ca aceste bucati aglomerate intra in mod natural la locul lor si, fara eforturile tale, ia nastere un tipar viu. Trebuie doar sa-l gasesti si, in acest proces, te vei gasi pe tine si propriul tau loc. Ar trebui chiar sa-ti permiti sa-ti dezvalui sensul pentru propria ta experienta; chiar in acel moment,cand subliniezi ce inseamna, vei fi in razboi cu tine insuti”.
Permiteti-mi sa va dezvalui sensul acestei descrieri poetice: sensul pe care il are pentru mine. Cred ca ceea ce spune ea este ca a fi tu insuti inseamna a descoperi acel tipar, acea ordine subiacenta care exista in fluxul in continua schimbare al experientei ei. A fi ea insasi inseamna a dezvalui unitatea si armonia care exista in propriile sentimente si reactii, mai degraba decat sa incerci sa folosesti o masca pentru a ascunde experienta sau sa incerci sa-ti dai o structura pe care nu o ai. Aceasta inseamna ca adevaratul „eu” este ceva care poate fi descoperit in liniste in propria experienta, si nu ceva care este fortat asupra ta.
Citand aceste fragmente, am incercat sa sugerez ce se intampla in atmosfera calda si intelegatoare a relatiei in curs de dezvoltare cu terapeutul. Se pare ca treptat, foarte dureros, individul exploreaza ceva din spatele mastilor care infrunta lumea; sau ce statea in spatele mastilor cu care se insela. Adanc, adesea foarte viu, clientul experimenteaza diverse aspecte ale lui care erau ascunse inauntru. In felul acesta devine din ce in ce mai el insusi – nu o fatada, nici un conformist fata de ceilalti, nici un cinic care respinge toate sentimentele, nu o fatada cu rationalitate intelectuala, ci un proces viu, respirat, simtitor, pulsatoriu – pe scurt, el devine om
Persoana care apare
Imi imaginez ca unii dintre voi vor intreba: “Dar ce fel de persoana devine? Nu este suficient sa spunem ca renunta la fatade. Ce fel de persoana se afla in spatele lor?” Raspunsul la aceasta intrebare nu este usor. Intrucat unul dintre faptele cele mai evidente este ca fiecare individ tinde sa devina o persoana independenta, diferita, unica, as dori sa evidentiez cateva directii, dupa parerea mea, caracteristice. Nicio persoana nu va intruchipa pe deplin aceste caracteristici, nimeni nu se va potrivi pe deplin in descrierea pe care o voi oferi, dar vad ca se pot face niste generalizari care sa se bazeze pe experienta mea in relatiile psihoterapeutice cu atat de multi clienti.
Deschidere spre experienta
In primul rand, as vrea sa spun ca individul devine mai deschis la experienta sa. Aceasta afirmatie este de mare importanta pentru mine. Acesta este opusul protectiei. Cercetarile psihologice au aratat ca, daca datele organelor noastre de simt contrazic ideea noastra despre noi insine, aceste date sunt distorsionate. Cu alte cuvinte, nu putem vedea tot ceea ce simturile noastre ne transmit, ci doar ceea ce corespunde ideii noastre despre noi insine.
Si acum, in atmosfera sigura a relatiei despre care am vorbit, in locul acestor reactii defensive sau rigide (rigiditatea este dificultatea in schimbarea necesara a activitatii), vine o deschidere din ce in ce mai mare pentru a experimenta treptat. Individul devine din ce in ce mai deschis la constientizarea propriilor sentimente si atitudini, asa cum exista in el la nivel organic, asa cum am incercat sa o descriu. De asemenea, incepe sa realizeze mai adecvat si impartial realitatea asa cum exista in afara lui, fara a o strange in scheme pre-acceptate. Incepe sa vada ca nu toti copacii sunt verzi, nu toti barbatii sunt tati duri, nu toate femeile il resping, nu toate esecurile experientei sale indica ca el este rau si asa mai departe. El este capabil sa accepte mai degraba evident asa cum este, decat sa o distorsioneze astfel incat sa se potriveasca cu modelul la care adera deja. Dupa cum era de asteptat, aceasta deschidere crescanda catre experienta face mai realista intalnirea cu oameni noi, situatii noi si probleme noi. Asta inseamna ca convingerile lui nu sunt fixe, el poate face fata contradictiilor in mod normal. El poate primi o multime de informatii contradictorii si sa nu incerce sa respinga aceasta situatie. Deschiderea constiintei fata de ceea ce exista in prezent in ea si in situatia din jurul ei, mi se pare, este o caracteristica importanta a unei persoane nascute in procesul de psihoterapie.
Anterior, aceasta persoana nu putea simti liber durere sau boala, deoarece nu era acceptata de tata. Nu putea simti tandrete si dragoste pentru copiii sai, pentru ca aceste sentimente vorbesc despre slabiciunea lui si trebuia sa arate fatada „Sunt puternic”. Dar acum este capabil sa fie cu adevarat deschis la experienta organismului sau: poate fi obosit cand este obosit; poate simti durere atunci cand este ranit: este capabil sa simta liber dragostea pe care o simte pentru fiica sa; si el poate simti si exprima iritare fata de ea. El poate trai experienta intregului sau organism si nu o poate inchide din constientizare.
Credinta in corpul tau
De o dificultate deosebita este descrierea celei de-a doua calitati care apare la o persoana dupa procesul de psihoterapie. Aceasta persoana pare sa descopere din ce in ce mai mult ca poate avea incredere in propriul sau organism: ca organismul este instrumentul potrivit pentru a alege comportamentul cel mai potrivit pentru o situatie data.
Voi incerca sa va transmit acest lucru intr-o forma mai inteligibila. Poate ca poti intelege descrierea mea imaginandu-ti un individ care se confrunta mereu cu o astfel de alegere reala: „Imi voi petrece vacanta cu familia sau singur?”, „Ar trebui sa beau al treilea cocktail pe care mi-l oferi?”, „Daca este acesta o persoana care poate fi partenerul meu in dragoste si in viata?”. Cum se va comporta o persoana in astfel de situatii dupa psihoterapie? In masura in care aceasta persoana este deschisa la toata experienta sa, are acces la toate datele pe care le are si pe care sa-si construiasca comportamentul intr-o anumita situatie. El cunoaste sentimentele si indemnurile sale, care sunt adesea complexe si conflictuale. El poate simti cu usurinta intregul set de cerinte sociale relativ rigide. El poate permite intregului sau organism, cu participarea gandirii constiente, sa ia in considerare, sa cantareasca si sa echilibreze fiecare stimul, nevoie si cerere, importanta si puterea lor relativa. Dupa ce a facut aceasta cantarire si echilibrare complexa, el este capabil sa gaseasca cursul de actiune care pare sa satisfaca cel mai bine toate nevoile sale indepartate si imediate in situatia data. El poate permite intregului sau organism, cu participarea gandirii constiente, sa ia in considerare, sa cantareasca si sa echilibreze fiecare stimul, nevoie si cerere, importanta si puterea lor relativa.
Cantarind si echilibrand componentele unei anumite alegeri de viata, organismul sau va face, desigur, greseli. Vor fi alegeri gresite. Dar pe masura ce se straduieste sa fie deschis experientei sale, exista o constientizare tot mai larga si mai rapida a consecintelor nesatisfacatoare ale deciziei, o corectare tot mai rapida a alegerilor eronate.
Poate fi util sa intelegem ca pentru cei mai multi dintre noi, deficientele care impiedica aceasta cantarire si gasirea echilibrului sunt ca includem in experienta noastra ceea ce nu ii apartine si excludem ceea ce ii apartine. Astfel, un individ poate insista asupra unei imagini de sine precum „Stiu cand sa beau” atunci cand deschiderea fata de experienta sa din trecut arata ca acest lucru nu este adevarat. Sau o tanara este capabila sa vada doar calitatile bune ale viitorului ei sot, in timp ce a fi deschisa la experienta ar arata ca el are si defecte.
De regula, atunci cand un client este deschis la experienta sa, incepe sa-si gaseasca corpul mai demn de incredere. Simte mai putina frica de reactiile sale emotionale. Exista o crestere constanta a credintei si chiar a dispozitiei catre un set complex, bogat, divers de sentimente si inclinatii care exista intr-o persoana la nivel organic. Constiinta, in loc sa fie gardianul a numeroase si periculoase impulsuri imprevizibile, dintre care doar cateva pot fi lasate sa apara, devine un locuitor multumit al unei societati de impulsuri, sentimente si ganduri, care constata ca se guverneaza foarte bine atunci cand nu vegheate de frica.
Locul intern
O alta directie evidenta in procesul de a deveni o persoana se refera la sursa, sau locul, alegerilor sale de decizii sau judecati de valoare. Individul incepe sa simta din ce in ce mai mult ca locusul evaluarii se afla in interiorul sau. Din ce in ce mai putin el cauta de la altii aprobarea sau dezaprobarea deciziilor, alegerilor si standardelor dupa care sa traiasca. Isi da seama ca alegerea este treaba lui; ca singura intrebare care are sens este „Stilul meu de viata ma satisface pe deplin si ma exprima corect?”.
Cred ca aceasta este poate cea mai importanta intrebare pentru un individ creativ.
Apare puterea pe care o simte o persoana ca o fiinta unica care se ocupa de sine. Aici puteti vedea anxietatea care insoteste acceptarea responsabilitatii. Cand ne dam seama ca „eu sunt cel care aleg” si „eu sunt cel care determin valoarea experientei pentru mine”, acest lucru aparent ne ingrozeste dar in realitate ne infuzeaza cu putere.
Dorinta de a exista ca proces
As dori sa evidentiez o ultima caracteristica a acestor indivizi atunci cand fac efort sa se deschida si sa devina ei insisi. Cert este ca probabil sunt mai multumiti de existenta sub forma de proces decat ca entitate bine determinata. Cand unul dintre ei tocmai intra intr-o relatie psihoterapeutica, probabil ca vrea sa ajunga intr-o stare mai stabila: cauta sa se apropie de granita dincolo de care se ascund solutiile la problemele sale sau unde se ascunde cheia bunastarii familiei. In libertatea relatiei psihoterapeutice, un astfel de individ scapa de obicei de aceste scopuri fixe si ajunge la o intelegere mai corecta ca nu este o entitate fixa, ci un proces de devenire.
Un client la sfarsitul psihoterapiei spune confuz: „Inca nu am terminat munca de integrare si reorganizare a personalitatii mele: asta ma pune doar pe ganduri, dar nu ma descurajeaza, mai ales acum ca inteleg ca acesta este un proces lung. Cand te simti in actiune, stiind incotro mergi, desi nu iti dai seama intotdeauna – toate acestea entuziasmeaza, uneori deranjeaza, dar inalta mereu spiritul.
In aceasta afirmatie, poti vedea atat credinta in corpul tau, despre care am vorbit, cat si constientizarea ta ca proces. Aceasta este o descriere personala a starii cand accepti ca esti un flux al devenirii si nu un produs finit. Aceasta inseamna ca o persoana este un proces curent, si nu o entitate inghetata, statica; este un fluviu curgator al schimbarii, nu o bucata de material solid; este o inflorescenta de posibilitati in continua schimbare, nu o suma inghetata de caracteristici.
Iata o alta expresie a aceleiasi fluiditati, sau, cu alte cuvinte, existenta actuala la un moment dat: „Tot acest scop al senzatiilor si semnificatiile pe care le-am gasit pana acum in ele par sa fi condus la un proces care in acelasi timp este deopotriva incantator si inspaimantator Se pare ca este pentru asa a permite experientei mele sa ma duca, mi se pare, inainte spre scopuri pe care le pot defini doar vag atunci cand incerc sa inteleg cel putin sensul actual al acestei experiente. impreuna cu fluxul complex de experienta, avand o oportunitate incantatoare de a intelege complexitatea sa in continua schimbare.”
Concluzie
Am incercat sa va povestesc despre ce se intampla in viata oamenilor cu care am avut norocul sa fiu intr-o relatie intr-un moment in care se luptau sa devina ei insisi. M-am aventurat sa descriu cat mai precis acele semnificatii care par a fi implicate in procesul de a deveni persoana. Sunt sigur ca nu numai acest proces are loc in psihoterapie. Sunt sigur ca perceptia mea asupra acestui proces nu este clara sau completa, deoarece intelegerea lui se schimba tot timpul. Sper ca o veti accepta ca o descriere ipotetica actuala si nu ca ceva definitiv.
Unul dintre motivele pentru care subliniez ca aceasta descriere este ipotetica este ca vreau sa fie clar ca nu sunt Eu spun: „Acesta este ceea ce ar trebui sa devii. Acesta este scopul tau”. Mai degraba, spun ca aceste experiente au mai multe semnificatii pe care eu si clientul meu le-am impartasit. Poate ca descrierea experientei altora poate clarifica sau face mai semnificativa propria experienta. Am subliniat ca fiecare individ isi pune probabil doua intrebari: „Cine sunt eu?” si „Cum pot deveni eu insumi?”. Am sustinut ca procesul devenirii are loc intr-un climat psihologic favorabil: ca in el individul arunca una dupa alta mastile protectoare in care a cunoscut viata; ca isi experimenteaza pe deplin calitatile latente; ca descopera in aceste experiente strainul care traieste in spatele acestor masti, strainul care este el insusi. Am incercat sa fac o descriere a calitatilor caracteristice ale omului in curs de dezvoltare; uman, mai deschis la toti constituentii experientei sale organice; o persoana care dezvolta incredere in corpul sau ca instrument al vietii senzoriale; o persoana care crede ca locusul evaluarii se afla in interiorul sau; o persoana care invata sa traiasca ca participant la procesul in curs, in care, in fluxul experientei, isi descopera constant noile calitati. Acestea sunt cateva dintre ingredientele care cred ca sunt necesare pentru a deveni o persoana.
Rogers K. O privire asupra psihoterapiei. Formarea omului.
Adauga un comentariu