Cum ne protejam si ne aparam de sentimentele neplacute.
Nu ne simtim deosebit de in siguranta cu noi insine, desi s-ar putea sa nu fie intotdeauna atat de evident. De multe ori ne protejam, intr-un fel sau altul, de un fel de ranire. Psihologia numeste aceasta autoprotectie „aparare”. Percepem evenimentele sau sentimentele amenintatoare ca „atacuri” de care trebuie sa ne „aparam”.
Ca ne aparam de a ne simti raniti este evident in timpul conflictelor, mai ales atunci cand acestea escaladeaza in certuri si lupte.
Pare mai vizibil la altii decat la noi insine ca aceasta autoprotectie poate fi mai importanta decat adevarul. Celalalt pare adesea sa spuna lucruri despre care suntem convinsi ca nu sunt adevarate. Se pare ca celalalt spune aceste lucruri doar pentru a se apara si ar trebui sa stie ca nu sunt in intregime adevarate. Dar toata lumea simte nevoia sa se apere de durerea emotionala, iar partile depun eforturi pentru a se impune reciproc in timpul luptei. Atunci adevarul poate fi primul lucru care iese pe fereastra.
Invinovatirea este adesea o parte a conflictelor. Cand cineva ne invinuieste pentru ceva, s-ar putea sa ajungem sa dam vina pe cealalta persoana. Uneori, cealalta persoana chiar ne acuza pe nedrept. Dar uneori ceea ce se intampla este ca pur si simplu nu putem suporta sa simtim vinovatia si dam vina pe cealalta doar din cauza asta, pe credinta ca una dintre parti trebuie sa fie invinovatita.
A spune celeilalte persoane ca se apara doar pe sine si, din aceasta cauza, nu accepta adevarul, va avea de obicei efectul ca cealalta persoana sa se apere si mai mult. Nevoia de aparare este destul de convingatoare.
Dar chiar si atunci cand nu suntem intr-un conflict evident, ne aparam. Exista numeroase moduri de a face asta.
Cand observam ca suntem pe cale sa ne simtim raniti, ne putem incorda, ceea ce ne face sa nu simtim asta. De fapt, atunci cand nu ne simtim relaxati, de obicei evitam un fel de sentiment neplacut sau mai multe sentimente.
Este posibil sa folosim un sentiment pentru a evita sa simtim altul. Cand ne enervam, dar nu vrem sa actionam suparati fata de cealalta persoana, poate fi greu sa nu mai fim furiosi. Gandurile furioase continua sa apara. Suntem suparati, desigur, pentru ca am fost raniti. Motivul pentru care nu ne putem opri din a fi suparati este pentru ca ar trebui sa simtim sentimentele neplacute, de baza, care au provocat furia in primul rand si nu vrem sa facem asta.
De asemenea, putem nega ca simtim ceva. Cand vrem sa fim cu cineva si acea persoana nu vrea sa fie cu noi, putem decide ca de fapt nu ne place acea persoana pana la urma. Nu este in intregime adevarat, dar face viata mai suportabila.
Aceasta defensiva ne face sa fim foarte preocupati de exteriorul nostru, de modul in care ne aratam altor oameni. Ingreuneaza observatia a ceea ce se intampla in interiorul nostru, cu sentimentele noastre interioare.
Cand gandim si fantazam, nu simtim prea mult din ceea ce se intampla cu sentimentele noastre mai subtile. Atunci observam doar sentimente care sunt la suprafata, daca simtim ceva. Retragerea in gandurile noastre este astfel o modalitate de a evita sentimentele care sunt neplacute.
Preocuparea noastra constanta pentru autoprotectie face sa nu mai simtim prea multe atunci cand ajungem la varsta adulta. Uneori, poate parea nesigur sa simti ceva. Avem apoi aceeasi stare plata tot timpul. Unii vor nega ca sentimentele sunt o parte reala a lor si se considera oameni „complet rationali”.
Rezultatul tuturor acestor tactici defensive este ca nu suntem cu adevarat in contact cu noi insine. Nu ne cunoastem cu adevarat pe noi insine, nu ne simtim. In consecinta, nu suntem constienti de ce facem cu adevarat.
Autoprotectia face imposibila tratarea sentimentelor noastre mai profunde, iar rezultatul este ca aceste sentimente raman ascunse si nu se dizolva. Ele „dispar” in inconstientul nostru , dar nu inceteaza sa ne influenteze.
PsihoNetRomania
Adauga un comentariu